Experiența unei studente din Italia în România: „Este o țară minunată, păcat că este subapreciată”

Experiența unei studente din Italia în România: „Este o țară minunată, păcat că este subapreciată”
Sursa foto: viverecamerino.it
Publicat: 20/04/2022, 09:05

Maria Erasti, o tânără studentă din Italia, venită în România cu programul Erasmus, povestește că în cadrul acestei experiențe a descoperit o țară minunată.

Viitor medic, Maria este studentă în ultimul an la Facultatea de Medicină din Ancona și a ales să vină în România pentru un stagiu de pregătire de un an, informează Adevărul.

Ea a făcut stagiul de pregătire la secția de Chirurgie Generală a Spitalului Clinic de Urgență din București și spune că a descoperit o lume nouă și o țară minunată în România.

„Am ales România pentru că a fost singura destinaţie care mi-a permis să finalizez aproape toate examenele din anul VI în doar şase luni, adică un semestru, condiţie necesară pentru a avea timp să scriu teza şi să termin stagiul o dată întoarsă în Italia. Din diferitele oraşe româneşti disponibile singurul care m-a atras a fost capitala, Bucureşti, în primul rând pentru că primisem feedback pozitiv de la studenţii anteriori Erasmus, al doilea pentru că, locuind la Matelica şi studiind la Ancona, nu locuisem niciodată într-o metropolă de aproximativ două milioane de locuitori”, spune viitorul medic.

„Am subestimat, în mod inconștient, frumusețea României”

Italianca mai spune că a subestimat, fără să vrea, frumusețea Bucureștiului și a României, în general.

„Imediat după ce am aterizat, prima impresie asupra oraşului a fost foarte pozitivă. Cred că am subestimat inconştient frumuseţea Bucureştiului şi, în general, a României. La început mi-a fost greu să mă descurc pentru că, în ciuda faptului că eram în capitală, nu toată lumea vorbea engleza, iar asta reprezintă o barieră importantă în comunicarea cu localnicii, mai ales în viaţa de zi cu zi: la supermarket, la gară sau în transportul în comun. Totuşi, oamenii sunt amabili şi cei mai mulţi dintre ei sunt dispuşi să îţi dea mereu o mână de ajutor”, spune ea.

„O ţară minunată, dar din păcate subapreciată de foarte multă lume”, îşi încheie tânăra studentă impresiile despre România.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cu ce se ocupă fiul lui Radu Mazăre, de fapt. Răducu are o afacere care...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Locul de poveste din România de care italienii sunt fermecați: 'Unic în lume!'
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Trucul prin care Roxana cumpără bilete de avion mai ieftine: "Evit, pentru că sunt mult...
EXCLUSIV VIDEO El e Daniel, tânărul înecat în bazin, în Timișoara. Luna trecută ar fi...
A fost găsită o grenadă acasă la părinții Andreei Tonciu! Mama vedetei a făcut dezvăluiri,...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
Sursă iraniană: Iranul pune la dispoziţia rebelilor Houthi o rachetă lansată pe mare
Descoperire EPOCALĂ la marginea Sistemului Solar! Arată că de fapt suntem...
Devine obligatoriu pe toate drumurile din România. Poliția rutieră verifică o dată la 12 luni
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Legătura dintre femeia care se arunca în fața mașinilor în București și Mirela Vaida. Femeia...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Tinerii din România, pe primul loc în Europa la abandonarea educației după 18 ani
×